O zi din viata lui Monciu

Posted by andrei On March - 28 - 2008

blog O zi din viata lui Monciu

Fiindcă nu-s tocmai mic de statură am zis că o să pun o poză mărişoară cu mine. Am acceptat leapşa după cum i-am spus şi lui Papusharu aşa că voi descrie o zi din viaţa mea.

Cam orice zi îmi începe pe la ora 6:30 teoretic dar după vreo 3 snoozuri de câte 9 minute fiecare se cam face ora 7. De un timp încoace încerc să îmi fac timpul meu dimineaţa de la 6 30 aşa că fără snoozuri, fiindcă e cel mai roditor lucru pe care îl pot face pentru a avea o zi bună. Nu ştiu exact cât timp durează timpul meu + micul dejun + bălăcitul de dimineaţă, dar dacă merg la lucru pe 8 pe la 7 30 cam ies din casă.

Pe drum mai ascult muzică (nu ca maneliştii am căşti şi mp3 nu ascult tare) şi mă mai gândesc la uhexa mea, la ce am de făcut în ziua respectivă, vb cu Tata destul de mult aşa că pe când ajung la lucru sunt sau deprimat sau bucuros. Eu merg pe jos, job-ul e aproape aşa că în 20 de min sunt acolo. Salut lumea care mai e pe acolo, sunt printre primii, nu ştiu de ce, dar îmi place să fiu punctual. Pornesc PC-ul şi Eee PC-ul în caz că prinţesa mea e pe net şi încep şi eu să verific site-uri, analytics-ul, mă uit cine ce o mai comentat pe blog, mă uit la Alexa să văd cum stă site-ul şi dacă am noroc apuc să vorbesc cu prinţesa mea.

Un lucru important este că zilele mele nu sunt niciodată la fel, uneori prima dată merg la şcoală şi apoi vin la lucru, ce este de reţinut însă este că ziua mea durează aproximativ de la 8 când începe şcoala/serviciul şi până la 8 când se termină şcoala/serviciul. Practic eu la lucru fac următoarele lucruri: scriu pe blog, citesc pe blog, scriu pe bloguri şi citesc de pe bloguri, fac tutoriale video, modific tutoriale video,b eau apă, merg până la toaletă, mă cert cu lumea pe net, mă împac cu lumea pe net. După ce reuşesc să fac toate aceste lucruri, merg la şcoală acolo scot puiul de laptop, şi mă conectez la reţeaua nesecurizată a facultăţii, normal lumea se adună că ce-i ăla ( am primit Eee Pc de la Asus ca să fiu mai mobil). De obicei la întrebarea asta răspund telefon, ce să fie…

Eu sunt la Facultatea de Arhitectură şi Construcţii, facultate mişto, cel puţin aşa mi se spune că “e de viitor”. Când mai apuc mai trec pe la lucru şi după şcoală dacă nu e prea târziu. Mă simt bine când lumea de pe stradă se minunează cum intru eu în clădire cu cartela mea de blogger. După o zi încărcată şi un orar aleatoriu, după cum am spus unora, eu trăiesc după 2 fuse orare (prietenii ştiu de ce) mă îndrept spre casă din nou singurel cum mi-am început ziua. Ajuns acasă mănânc ceva dacă am poftă, în ultimul timp mânânc mai rar ca somalezii, nu ştiu ce am. Cânt puţin la bass, pornesc puiul de laptop că doar am şi eu wireless acasă şi o aştept să intre pe internet. Cum cine? Prietena mea, am cea mai frumoasă prietenă şi nu o zic doar eu, care din păcate e plecată puţin, dar va veni ea înapoi şi nu voi mai fi singurel pe drum ca şi în piesa aia. Mai vorbesc cu ea, mai povestim, ce povestim nu vă spun…şi apoi câteva flotări, abdomene, un duş şi la somn fiindcă deja e ora 24:00 şi mâine începe din nou caruselul pe care eu îl numesc viaţa mea.

Popularity: 5% [?]

No related posts.

4 Responses to “O zi din viata lui Monciu”

  1. papusharu says:

    imi place cum ti-ai descris viata, pare ca ai multe de facut, totusi io am ramas cu ideea ca toata ziua te gandesti la Noe :) … sper sa se merite treaba asta… ;) )

  2. o cunosti stii bine ca merita,:D, am vrut sa pun si poza cu noi 2, dar am zis ca ar creste prea mult traficul:)

  3. candid says:

    Andrei, mi-a placut dizertatia despre caruselul tau, emotionant si intr-un fel poetic. Mi-a placut mai ales pasajele sumbre, despre umbre si pasi solitari care se cauta in noaptea tarzie.
    Esti romantic si de moda veche, esti misto si spiritual, cred ca esti un motiv perfect pentru a fi iubit!

  4. andrei says:

    multumesc prietene, asta e viata mea, fara retusuri si fara machiaj, e o viata pe care o traiesc cu placere

Leave a Reply

Aboneaza-te la comentarii. Te poti abona si fara sa comentezi.