skoda octavia Ce maşină să cumpăr de 9000 de euro? Skoda Octavia TDI

Ce maşină second hand să cumpăr de 9000 de euro? Nu ştiu câţi oameni ştiu, dar Skoda Octavia, sau Octavia Tour cum este cunoscută acum este o bijuterie inginerească, una dintre cele mai bune maşini scoase de Skoda. Materialele folosite sunt din calitate şi ce este cel mai important este faptul că pe atunci Skoda mai făcea maşini de calitate.

M-am gândit să trec şi maşina asta în revistă în topul preferinţelor de maşina second hand. Astfel am ajuns la o maşină din 2004-2005 făcută de Skoda cu un motor de 1.9 litri TDI de 90 cp şi cu 85.000 de km la bord.

Maşina costă 8600, sau cel puţin maşinile găsite de mine în Germania, doar suntem români şi aducem maşini din Germania. Pentru bănuţii ăştia primeşti o maşină cu ABS, computer de bord, geamuri electrice faţă, climă, control al tracţiunii, radio/CD, culoare metalizată şi un consum bestial de 4,5 la 100 km, ceea ce este un consum foarte bun. Cu toate că motorul nu pare extrem de puternic, dar mişcă maşina foarte bine din loc, putând chiar să-i dai talpă.

Am circulat destul de mult cu Octavia atât modelul vechi cât şi cel nou cu motorul de 105  cp şi pot să spun că este extrem de tentantă maşina, mă mir că am uitat de ea.

Popularity: 9% [?]

Ce maşină să cumpăr? Masini din străinătate

Adaugat de andrei - June - 3 - 2008

belgia Ce maşină să cumpăr? Masini din străinătate

Mulţi se întreabă de unde să aducă maşini second hand, normal ca toţi vor să aducă maşini din străinătate. Românii se axează din nou pe maşini second hand. Maşini second hand bune se pot aduce din Germania şi Franţa.

Acum câteva săptâmâni am vorbit cu Manu despre maşini şi aducerea de maşini din Germania şi în general din străinătate, la care el ” dar din Belgia te-ai gândit să aduci?” Ca să scurtez povestea, ideea de bază stă în felul următor: dacă vrei o maşină second hand întreţinută bine, mai ieftină decât în Germania du-te în Belgia.

Problema ar fi limba care este o corcitură de limbă, dar se vorbeşte şi engleza deci de descurcat te descurci. Cel mai bine e să mergi în Belgia pentru car shopping la începutul verii, motivul stă în faptul că vara belgienii îşi vând maşinile care ies din leasing, sau pur şi simplu ăşi schimbă maşinile, banii luaţi pe second-uri sunt daţi pe concediu şi pe avansul pentru o maşină nouă. Se pare că vara în Belgia poţi cumpăra o maşină second din anul 2005-2006 cu 500 de euro mai puţin decât în Germania.

Dacă te mai întrebi ce maşină să cumpări, căută în categoria Utile şi îndreaptă-te spre Belgia pentru o maşină second care promite multe.

Popularity: 3% [?]

Ce maşină să cumpăr de 6000 de euro? Smart ForTwo

Adaugat de andrei - May - 30 - 2008

smart Ce maşină să cumpăr de 6000 de euro? Smart ForTwo

Ce maşină să cumpăr de 6000 de euro? Răspunsul meu pentru ziua de azi ar fi un Smart ForTwo. Preţurile la maşinile second hand sunt destul de diversificate în funcţie de marca maşinii, de motorizare şi de scop.

Eu doresc să adun maşini second hand cu utilizări şi scopuri cât mai diferite pentru a acoperi o plajă cât mai mare de oameni. Azi m-am gândit să mă axez pe maşini de oraş care sunt mici, consumă extrem de puţin şi sunt pentru cei care mai deţin o maşină sau care nu merg departe din oraş.

Maşina perfectă ar fi un Smart ForTwo. În Germania se găsesc la preţuri bune şi în stare foarte bună. Eu de exemplu am descoperit multe Smarturi până în 6000 şi din anul 2006. Mulţi se întreabă ce maşină second hand să-şi cumpere, răspunsul meu pentru azi ar fi un Smart cu 2 locuri precum cel din imagine.

Pentru 5500 de euro primeşti o maşină cu un motor de 61 cp Euro 4, care are în jur de 90.000 de km şi anul de fabricaţie 2006. Pentru aceşti bani primeşti o maşină bestială de oraş cu un consum urban de 5.7 litri şi un consum extraurban de 4 litri. Ca şi dotări primeşti climă, trapă panoramică, cd player, şi airbaguri.

Ştiu că sunt mulţi care caută o maşină second de genul acesta, un Smart ar fi ideal pentru oraş.

Popularity: 6% [?]

Ce maşină să cumpăr? Skoda Fabia benzinar

Adaugat de andrei - May - 20 - 2008

skoda fabia second hand Ce maşină să cumpăr? Skoda Fabia benzinar

Ce maşină să cumpăr? Tot m-am gândit ce maşină să mai sugerez ca şi achiziţie pentru o maşină second hand, aşa am ajuns la Skoda Fabia pe benzină. O alegere pentru mulţi oameni care nu au de gând să facă drumuri de Germania.

Dintre maşinile second hand Skoda Fabia este una dintre alegerile perfecte dacă nu ai un buget foarte mare. Am găsit Skoda Fabia atât combi, sedan cât şi hatchback în jurul sumei de 7500 de euro. După cum cum am spus şi mai demult, preţul poate fi negociat dacă ştii cum să îl iei pe vânzător. Maşinile au în jur de 80.000 de km, care să fim serioşi că nu sunt foarte mulţi pentru un benzinar de 1.4 litri şi 75 de cp rulat în Germania.

Pentru aproximativ 7500 de euro primeşti o Fabia cu o culoare bună, metalizată, motorul cu 75 cp, radio cd, ABS, airbag, închidere centralizată cu alarmă, climă, airbag-uri, servodirecţie, geamuri electrice. Maşinile sunt minim din 2004 şi sunt în stare bună, fără zgârieturi, maşini bine întreţinute.

Motorul este de 1.4 litri euro 4 deci taxă de înmatriculare mică, iar consumul stă în felul următor: 6.8 combinat, 9.3 în oraş şi 5.7 afară din oraş. Mâine va veni rândul la Skoda Fabia diesel

Popularity: 5% [?]

Ce maşină să cumpăr? Renault Megane dCI

Adaugat de andrei - May - 16 - 2008

renault megane Ce maşină să cumpăr? Renault Megane dCI

Ce maşină să cumpăr? Eu sugerez ca şi o opţiune Renault Megane dCI, doar am promis că voi scrie şi despre Renault Megane diesel ca şi o opţiune pentru cumpărarea unei maşini second hand.

Ce am găsit eu este un Renault Megane sedan dCi de 1.5 litri, dar şi de 1.9. Cel de 1.5 litri are 82 cp pe când cel 1.9 are 120 cp.  Preţul este pe undeva pe la 7900 de euro, iar anul de producţie este 2004. Cu kilometrii nu stăm prost, se găseşc Renault-uri şi cu 70-80.000 de kilometri.

Ca şi dotări Renault stă ca de obicei bine: proiectoare de ceaţă, ABS, ESP, airbag, computer de bord, geamuri electrice, climă sau climă electronică, interior în două tonuri (culori), radio/CD, tempomat.  Consumul  mixt e undeva  pe la 5 litri  la 100 de km.

Nu sugerez însă un Renault second hand, dacă nu ştiţi un service unde a-ţi putea-o repara ieftin, fiindcă cei de la Renault sunt cunoscuţi ca fiind scumpi când vine vorba de service.

Popularity: 5% [?]

Ce maşină să cumpăr? Ford Focus TDCI

Adaugat de andrei - May - 8 - 2008

0129201272002 Ce maşină să cumpăr? Ford Focus TDCI

Ce maşină să cumpăr? Absolut toată lumea se gândeşte la acest lucru cel puţin 1 dată în viaţă. Se pare că mai bun decât Ford Focus 1.6 benzină este fără dar şi poate Ford Focus TDCI (diesel), în cazul în care vă gândiţi la maşini second hand.

Am ajuns la această concluzie după ce m-am interesat de consumul unui Ford 1.6 pe bezină şi m-am speriat de cei 10 litri ai săi în oraş. Deci a câştigat clar la capitolul consum deoarece TDCI scoate 5.35 mixt la 100 de km, pe când benzinarul scoate 7, 3 mixt la 100 de km.

Puteţi găsi un TDCI în Germania în jurul sumei de 8700 de euro. Acest preţ este pentru motorul de 1.8 TDCI care dezvoltă 117 cp, motorul este bineînţeles euro 4. Eu am găsit maşini care au aprox 70 000 de km, ceea ce nu este rău pentru un diesel ţinând cont că maşina este din 2006.

Pentru aceşti bani primeşti următoarele lucruri: ABS, radio/CD cu bluetooth şi port auxiliar, climă electronică, geamuri electrice faţă (posibil şi spate dacă aveţi noroc), proiectoare de geaţă, computer de bord, tempomat, 6x airbag-uri şi unele au chiar şi senzor de lumină. Din păcate nu au jante, dar nu cred că acest lucru este un impediment pentru această maşină.

Singura problemă ar putea fi costul la prima înmatriculare deoarece are un motor de 1.8, dar va face diferenţa dacă circulaţi mult cu maşina. Motoarele de Ford sunt destul de fiabile, iar Focus-ul se ţine foarte bine pe drum, dar după cum spunea un prieten, fumegă destul de rău, dar dacă nu vă deranjează cum nici pe mine nu mă deranjează zic că merită încercat.

Popularity: 2% [?]

Opel Astra diesel

Adaugat de andrei - May - 6 - 2008

16b fuel wideweb  430x2861 Opel Astra diesel

Ieri am discutat despre Opel Astra modelul nou, dar am vorbit despre modelul pe benzină. Azi m-am gândit să rămân la maşina respectivă, dar să trec la varianta diesel, fiindcă lumea tot spre diesel trage datorită consumului superb.

Mi-am început căutarea şi am dat peste Opel Astra argintii de obicei ,atât combi cât şi hatchback. Am găsit cu 80 şi cu 101 cp. Numărul de kilometri începe pe la 75 000 de km. Poţi uita ideea de jante, de climă automată şi de unele gadgeturi pe care le găseai pe modelul pe benzină. Am reuşit să găsesc Astra-ul până în 9000, dar dacă te gândeşti să treci puţin peste 9000 vei găsi maşini puţin mai dotate. Modelele găsite de mine sunt între 2005-2006 şi sunt în stare bună.

Ca şi dotări cam toate au următoarele: ABS, airbaguri în faţă, computer de bord, alarmă cu închidere centralizată şi cheie tip briceag, geamuri electrice faţă, tempomat, climă, ESP. Normal ca sunt euro 4 şi consumul este următorul: 5 l combinat, 6,4 în oraş şi 4,6 în afara oraşului. Eu ştiu cum stă treaba cu consumul aşa că a cam trebui adăugat 1 l la consum fiindcă rareori se potriveşte ce spun cei de la fabrică cu cât consumă maşina de fapt, dar ţinând cont că este diesel consumul este destul de redus.

Este o alegere destul de bună pentru o maşină second hand şi daca chiar nu ştii ce maşină să cumperi eu spun că este o opţiune care merită băgată în seamă. Este o maşină cu dotări mai mult decât decente, iar motorul de 1.7 litri este superior din punctul de vedere al taxei de înmatriculare. Totuşi opţiunea optimă ar fi cel de 1.3 CDTI, dar acelas este de generaţie nouă şi nu se găseşte la banii ăştia.

Popularity: 3% [?]

Opel Astra

Adaugat de andrei - May - 5 - 2008

opel1 Opel Astra

Maşina zilei de azi este Opel Astra modelul nou (după 2003). Este un model destul de căutat şi cumpărat, dar de multe ori se renunţă la el datorită faptului că modelul anterior este mai ieftin. Părerea mea este că cele două modele nu pot fi comparate. Tehnologia pe noul model este superioară, designul este complet diferit, despre comfort şi dotări nu cred că are rost să vorbim.

Pentru azi am ales varianta 1.6 benzină, care este cea mai bună opţiune de motorizare pe benzină pentru acest model, varianta 1.4 consumând excesiv. Acest model consumă pe hârtie 8.6 litri în oraş, 5.6 afară şi 6.6 litri combinat. Consumul îl face şoferul deci cifrele pot diferi, dar este mai redus decât la modelul 1.4 benzină sau comparativ cu modelele anterioare.

Un Opel Astra 1.6 pe benzină bun se găseşte în Germania între 8300-9000 de euro. Normal că preţul poate fi negociat cu proprietarul. Eu vorbesc acuma de o maşină în stare bună şi cu km cuprinşi între 40.000-75.000 ( depinde de noroc şi căutări). De banii ăştia primeşti de obicei un Astra model 2004-2005 cu o culoare frumoasă: argintiu, negru, roşu şi dacă cauţi bine poţi găsi şi cu jante din aliaj. Ca şi dotări de obicei lucrurile stau în felul următor: computer de bord, tempomat, cd/mp3 player, climă, 8 x airbaguri, ABS, ESP, geamuri electrice, închidere centralizată cu cheie tip briceag şi eventual jante de 16″. Dotările sunt cam aceleaşi pentru banii ăştia, dar ştim bine că uneori mai găseşti şi la promoţie, maşini care sunt vândute urgent.

Cel mai bine e să urmăreşti o vreme piaţa înainte de a te aventura să cumperi o maşină. Mâine cred că voi căuta varianta diesel cea mai bună ca raport preţ şi calitate.

Popularity: 2% [?]

RCA ieftin