Arhiva pentru May, 2008

Williams testează un nou capac motor

Adaugat de andrei - May - 15 - 2008

    aripa williams Williams testează un nou capac motor

Williams testează un nou capac motor. Capacul motor este practic un nou tip de acoperire a motorului şi este în formă de aripă de rechin.

Williams a urmat echipele Red Bull şi Renault şi au dezvoltat nou tip de acoperitor al motorului, se speră că acesta va îmbunătăţi performanţele maşinii reducând coeficientul de frecare.

Germanul Nico Rosberg a testat ieri noul capac motor pe circuitul Paul Ricard, acolo se antrenează şi cele 10 echipe.  Acest tip de capac motor a fost prima dată dezvoltat de cei de la Red Bull şi Renault. Scopulu acestui tip de capac motor este acela de a îmbunătăţi fluxul de aer spre aripa spate.

Cei de la Honda au adus şi ei îmbunătăţiri maşinilor, au montat un nou tip de aripioare pe aripa faţă. Nici cei de la Bmw şi Toyota nu s-au lăsat mai prejos, testând noi componente aerodinamice.

Toate echipele se pregătesc pentru Grand Prix-ul  din Monaco şi din Canada.

Popularity: 1% [?]

Petrolul, o specie pe cale de dispariţie

Adaugat de andrei - May - 14 - 2008

905918681 Petrolul, o specie pe cale de dispariţie

Petrolul, o specie pe cale de dispariţie. Nu vreau să intru în detalii tehnice, cum ar fi ce este petrolul, cum a apărut şi chestii dinastea, ideea este că petrolul este esenţial pentru a pune lumea în mişcare în ziua de azi şi fără el ar fi o nebunie mondială.

Diferite studii spun că mai avem petrol cam pentru următorii 80 de ani, alţii spun că mai sunt zăcăminte care nu au fost încă descoperite. Întrebarea mea este următoarea: dacă nu au fost descoperite atunci cum de ştiu ei că mai există? E drept că s-au găsit noi zăcăminte de petrol în Brazilia şi în România, dar în rtimul în care consumăm, nu este de ajuns. Preţul petrolului la scară mondială devenine astronomic, acest lucru nu este de neglijat.

Creşterea preţului are câteva cauze foarte clare: deprecierea dolarului, majoritatea tranzacţiilor petroliere se fac prin dolari, o a doua cauză este faptul că se doreşte supremaţia unei ţări faţă de alta, acest lucru este uşor de realizat pentru cei care deţin o cantitate enormaă de petrol şi o a treia cauză este simplul fapt că nu mai este atât de mult petrol pe cât era mai demult. Regula de 3 simplă a unui produs este următoarea…cerere mare şi cantitate mică => un preţ mare, acest lucru s-a întâmplat şi cu petrolul.

Mulţi s-ar putea să se întrebe de ce scriu eu despre acest subiect, răspunsul este simplu: maşinile merg cu benzină şi motorină, benzina şi motorina sunt un produs al petrolului, totul este interconectat. Un factor în plus este faptul că se fac foarte multe speculaţii şi majoritatea nu sunt adevărate. Petrol există momentan, problema este că fiecare vrea să-l vândă cât mai scump, să devină o putere.

Tu ce părere ai despre criza petrolieră? Câţi ani ne va mai ţine petrolul?

Popularity: 4% [?]

Ce muzică asculţi în maşină?

Adaugat de andrei - May - 14 - 2008

sia radioonroad lede Ce muzică asculţi în maşină?

Ce muzică asculţi la volan? Asta este întrebarea mea pentru azi, pentru cei care circulă cu maşina şi cărora le place să asculte muzică atunci când conduc.

Eu ascult destul de multă muzică, pe stradă, acasă şi tot timpul merge muzica în maşină. Ascult radio fiindcă nu am mp3 player aşa că sunt limitat, dar am mare noroc că în Oradea sunt o sumedenie de posturi de radio şi am de unde alege ce muzică vreau să ascult în funcţie de stare. Diverse studii au demonstrat că modul în care cineva conduce este foarte influenţat de muzica pe care o ascultă la volan.

Cei care ascultă rock şi house au tendinţa să conducă mai agresiv, pe când cei care asscultă muzică mai romantică, clasică sau chillout conduc foarte relaxaţi şi foarte calm. Maneliştii sincer nu am nici cea mai vaga ideie cum conduc, ştiu doar că enervează pe toţi din trafic cu muzica dată la maxim şi geamurile lăsate jos.

Eu am observat pe proria piele că atunci când ascult o muzică mai agresivă devin şi eu mai agresiv când conduc, am tendinţa să depăşesc foarte des şi să merrg cu viteză, pe când atunci când conduc sub influenţa unei melodii mai calme, mai relaxate, conduc şi eu mai relaxat. Sunt curios ce Cd-uri îmi voi face când voi avea maşină cu mp3 player.

Tu ce crezi? Te influenţează muzica pe care o asculţi la volan şi dacă tot suntem la acest subiect, tu ce muzică asculţi?

Later edit: am primit de la Omul din Atlantic o lista misto de muzica, muzica care chiar merita ascultata in masina. Pentru a downloada muzica click aici

Popularity: 17% [?]

Cuţu, cuţu…hai la nenea FIA

Adaugat de andrei - May - 14 - 2008

cutu Cuţu, cuţu...hai la nenea FIA

Cuţu, cuţu, cam aşa le-a zis cei de la FIA turcilor. Vă mai amintiţi că am postat accidentul lui Senna, mai precis atunci când a lovit câinele la Grand Prix-ul din Turcia.

Se pare că turcii au încurcat-o la faza cu maidanezii pe pista, se pare că nu doar România e împânzită de câini comunitari. FIA scoate fum pe nări şi foc pe gură, cred că se lasă cu o invazie turcească. Purtătorul de cuvânt al FIA a spus că aşa ceva este inadmisibil şi că se va face o investigaţie serioasă privind felul în care câinii au pătruns pe pistă. Acesta a mai delcarat că nu se ştie încă ce măsuri se vor lua împotriva turcilor, dar aşa ceva inadmisibil într-un sport precum Formula 1 care devine un brand.

Nu doar turcii au de suferit, ci şi Bruno Senna care şi-a distrus maşina şi Rexi (câinele lovit de maşina lui Senna). Eu tot mă mir cum e posibil aşa ceva, şi cum va fi despăgubită echipa pentru acest accident, au Casco oare? În orice caz e bine de văzut că nu suntem singurii cu maidanezi nestăpâniţi.

Popularity: 1% [?]

Câţi oameni încap într-un Wrangler?

Adaugat de andrei - May - 14 - 2008

polandjeeprecord2 Câţi oameni încap într un Wrangler?

Câţi oameni încap într-un Jeep Wrangler? Păi te-ai gândi că nu foarte mulţi nu? Hm…dacă te gândeşti aşa te înşeli amarnic, amarnic de tot.

Am fost cu nişte prieteni 10 ântr-o Dacia 1310, am fost 22 într-un Ford Transit cu 9 locuri, dar se pare că recordul ne-a fost bătut cu mult de către polonezi. Ştim că prin modelul Unlimited Jeep Wrangler are 2 uşi în plus, deci mai mult spaţiu, dar oare cât spaţiu şi câţi încap în acest nou spaţiu? Un grup de polonezi au răspunsul: 32 de polonezi înghesuiţi ca sarmalele.

Au un nou record la activ se pare, cred că cei de la Jeep ar trebui să-i premieze pentru reuşită, e ceva foarte deosebit să bagi 32 de polonezi într-o maşină în care 5 oameni nu stau foarte comod.

Popularity: 1% [?]

Reclamă Subaru Forester modelul 2009

Adaugat de andrei - May - 14 - 2008

Reclama de la Subaru Forester este puţin spus ciudată, dar faţa bătrâneilor merită grotescul grăsunilor. Ideea e de Sexy Subaru, nu ştiu cât este de sexy, dar Forester chiar este o maşină frumoasă, avantajul suprem este faptul că este făcut de Subaru. Îmi place originalitatea celor de la Subaru, sper să vă placă şi vouă:

Popularity: 1% [?]

Bmw şi Audi trec la 8 viteze

Adaugat de andrei - May - 14 - 2008

8 speed zf opt Bmw şi Audi trec la 8 viteze

Bmw şi Audi trec la 8 viteze, de fapt trec la o cutie automată cu 8 viteze, urmând astfel pe cei de la Lexus care deja au implementat cutia automată cu 8 viteze pe modelul LS 460.

Cutia cu 8 viteze de la Audi şi Bmw va fi folosită pe noile modele de seria 7, x6 şi la Audi pe A8, Q7 şi noul A7. Bmw şi Audi folosesc cutii automate cu 6 trepte momentan, doar Mercedes foloseşte una cu 7 trepte, care este creaţie proprie. Se pare că Audi şi Bmw vor folosi aceaşi cutie de viteze care le va fi furnizată de ZF Friedrichshafen, un furnizor german.

În câţiva ani maşinile cred vor avea tot atâtea viteze ca şi Mountain Bike-urile, cel puţin dacă se menţine ritmul acesta.

Popularity: 3% [?]

Tracţiune spate sau faţă?

Adaugat de andrei - May - 12 - 2008

reardriveflow Tracţiune spate sau faţă?

Tracţiune spate sau faţă? Asta este o întrebare foarte bună, oamenii nu se prea gândesc la asta când cumpără maşini fiindcă majoritatea maşinilor pe care ni le permitem şi conducem sunt cele cu tracţiune faţă, dar să fie tracţiunea faţă atât de bună sau pur şi simplu este mai ieftină?

M-am documentat şi am vorbit cu mulţi oameni, unii erau din domeniu, alţii pur şi simplu şoferi care au condus ba un tip de maşină, ba altul şi mi-am făcut în mare o opinie despre cum stă treaba cu cele 2 tipuri de tracţiune.

Se pare că tracţiunea spate transmite mai bine puterea de la motor la punte, de aici rezultând o putere mai mare, dar şi o rupere de aderenţă mai ridicată deoarece roţile primesc un momentum de putere mai mare. Acest lucru poate fi periculos în curbe sau iarna, cel puţin în cazurile în care şoferul nu ştie redresa maşina. Se pare că la cele cu tracţiunea faţă apare efectul de subvirare, practic atunci când îţi fuge faţa şi nu mai poţi controla maşina deoarece roţile care au rupt aderenţa sunt roţile cu care controlezi maşina respectiv, ele îţi dau direcţie.

La cele cu tracţiune spate lucrurile stau diferit. La cele cu tracţiune spate apare efectul de supravirare, atunci când fuge spatele. Cu toate că şansele de a pierde controlul unei maşini cu tracţiune spate este mai ridicat, se pare că este mai uşor de redresat deoarece roţile care pierd aderenţa sunt diferite de cele cu care controlezi maşina şi anume roţile din faţă.

Fizic vorbind este mai sigură o maşină cu tracţiune spate deoarece roţile de direcţie cu cele de tracţiune sunt diferite. Totuşi mulţi se învărt cu Bmw-uri şi cu Mercedes-urile iarna de nu-i adevărat, unul dintre motive poate fi lipsa de experienţă sau că nu ăşi cunoaşte limita maşinii. Cert este că nu oricine poate conduce o maşină cu tracţiune spate, trebuie să ştii ce faci la volan şi da uneori sunt mai greu de controlat, tocmai de aceea majoritatea maşinilor sunt cu tracţiune faţă.

Apropo un motiv foarte important pentru care majoritatea maşinilor au tracţiune faţă este costul mai redus a transmiterii puterii de la motor la punt, deoarece puntea e chiar sub motor, pe când transmiterea puterii spre puntea spate este mai complicată. Concluzia este: nu toţi sunt făcuţi să conducă maşini cu tracţiune spate, aşa cum nu toţi sunt făcuţi să cânte la chitară.

Popularity: 5% [?]

RCA ieftin